[Stiri] Update: Liviu Dragnea a părăsit Penitenciarul Rahova

Știri mondene si de actualitate
Locked
User avatar
LaUR SNG
Fondator
Fondator
Posts: 9038
Joined: 8 years ago
Location: SNAGOV
Has thanked: 11 times
Been thanked: 6 times
Zodiac:
Age: 21
Contact:
Status: Offline
Romania

2 years ago

Update: Liviu Dragnea a părăsit Penitenciarul Rahova după trei ore de la decizia Tribunalului Giurgiu. A declarat la plecare că “PSD a devenit un partid de operetă, condus de oameni lași”.
Principalele declarații ale fostului lider PSD:

A fost o perioadă de doi ani și două luni de chin și suferință.
Când am plecat eu, România era o țară prosperă, acum este o dictatură. Mă consider deținut politic, am intrat în închisoare nevinovat.
Mi s-a cerut să-mi recunosc vinovăția, ceea ce nu am acceptat. Toți sunt. Judecătorii din Giurgiu au avut curaj și au rezistat la presiuni. La București, este destul de clar ce s-a întâmplat.
Voi munci la firma fiului meu. Despre intrarea în politică, vreau să spun că în politică voi intra dacă o să găsesc răspuns la întrebarea “Dacă mai am cu cine și dacă mai am pentru cine?”.
DNA să-i ancheteze pe cei care jefuiesc țara. Discutăm de un jaf generalizat.
PSD este praf, un partid fără personalitate. Un partid de operetă, condus de oameni lași. PSD nu mai e partid. PSD nu e condus în acest moment, e în buzunarul SRI.

Știrea inițială:

Liviu Dragnea va fi liberat condiționat, după executarea a mai puțin de doi ani și două luni din pedeapsa de trei ani și șase luni primită în mai 2019. Decizia, luată de Tribunalul Giurgiu, este definitivă și va fi pusă în aplicare imediat.

Liviu Dragnea a fost încarcerat pe 27 mai 2019 și avea de executat o pedeapsă de 3 ani și 6 luni, în dosarul angajărilor fictive de la Protecţia Copilului Teleorman. Pentru că obținuse echivalarea unor zile de muncă pe care nu le-a efectuat, a îndeplinit fracția de două treimi din pedeapsă (2 ani și 4 luni) în 2 ani, și astfel a îndeplinit condițiile liberării condiționate.

Totuși, în luna mai, Tribunalul București i-a respins cererea de liberare condiționată, dar ulterior, Curtea de Apel București a desființat această decizie și a dispus mutarea procesului la Tribunalul Giurgiu și rejudecarea cererii.

Concret, legislația prevede că, în funcția de munca prestată (remunerată sau nu, efectuată ziua sau noaptea) un deținut poate primi o reducere a pedepsei de o zi, la patru sau la trei zile muncite. De la încarcerarea sa în Penitenciarul Rahova (pe 27 mai 2019), Liviu Dragnea a lucrat în atelierul auto al închisorii. Totuși, administrația penitenciarului i-a interzis dreptul la muncă, ca pedeapsă, în urma unui interviu acordat fără aprobare. Însă Dragnea a câștigat apoi în instanță recunoașterea ca zile lucrate în perioadele 2 iulie 2020 – 15 septembrie 2020 și 16 septembrie 2020 – 28 ianuarie 2021, deși el nu a lucrat efectiv. Cu toate acestea, instanțele nu sunt obligate să acorde liberarea numai în baza acestei prevederi, ci dacă ”au convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat și se poate reintegra în societate”. Liviu Dragnea NU și-a recunoscut niciodată vinovăția și, deci, nu s-a pus problema să își regrete fapta.

Amintim că pe data de 17 mai 2021, Liviu Dragnea a mai fost trimis în judecată de DNA pentru trafic de influență și în dosarul privind obținerea invitației la inaugurarea lui Donald Trump, în 2017. Procurorii spun că, prin trafic de influență, a intervenit printre membrii guvernului de la acea vreme în sprijinul unor oameni de afaceri care i-au asigurat finanțarea necesară participării la ceremonia de învestire a lui Trump, câștigător al alegerilor prezidențiale din 2016. Cinci judecători de la Tribunalul București s-au recuzat de la judecarea acestui dosar.


Sursa : Biziday
„Iubiti totul cu toată inima ... căci viața se termină când vrea ea si pe nepusă masă !” – LaUR SNG

https://photos.app.goo.gl/WbQsF4C9QfvDvWSo6

Curios ? Nu il deschide :13:

[spoiler]Image[/spoiler]
[spoiler]Image[/spoiler]

https://www.facebook.com/10043517804227 ... 039605115/
Locked

Return to “Stiri”