[LOL] [POVESTE] Twisted Fate

[Lavy78]

Twisted Fate, maestrul cărţilor

''Dacă nu pierzi niciodată, nu se mai cheamă joc de noroc...''

Twisted Fate este un trișor și escroc notoriu, care își petrece viața trecând de la un joc de noroc la altul și fermecându-i pe toți cei cu care are de-a face. De-a lungul timpului, și-a câștigat ura și admirația celor bogați și a celor naivi din aproape întreaga lume. Rareori ia lucrurile în serios și are mereu un aer nonșalant și un zâmbet ironic pe buze. În plus, are întotdeauna un as în mânecă – și la propriu, și la figurat.

S-a născut într-un popor nomad care își ducea viața navigând pe Râul Șerpilor și a învățat magia cărților devreme în viață, când a aflat și ce înseamnă să fii urât de ceilalți. El și ai lui erau tolerați de popoarele așezate pentru că aveau mereu ceva exotic de vânzare, dar numai pentru o vreme. Obiceiurile neobișnuite ale nomazilor îi făceau pe localnici să-i alunge la scurt timp după ce-și legau bărcile colorate de mal. Cei mai în vârstă îi spuneau că pur și simplu așa e lumea, dar tânărul era deranjat de refuzul lor de a lupta împotriva prejudecăților.

Uneori, cei care-și pierdeau averile în corturile cu jocuri de noroc ale nomazilor se întorceau în mijlocul nopții ca să se răzbune și nu uitau să-și ia cu ei bâte mari și să dea pe gât câteva pahare de rachiu ieftin pentru curaj. Îi alungau pe nomazi înapoi spre bărci cu blesteme și lovituri năprasnice și într-o zi, în vacarmul creat, băiatul a văzut că-i atacau părinții. N-a mai putut suporta și s-a răsculat împotriva lor, le-a smuls ciomegele și le-a croit câteva până când sătenii au fugit care-ncotro.

S-a întors plin de mândrie către ai lui, dar, spre marea lui uimire, toți i-au întors spatele. Codul râului interzicea ripostele, iar pedeapsa pentru cei care îndrăzneau să răspundă la atac cu un alt atac nu putea fi decât una singură. Exilul. Lumea în care trăise băiatul până atunci s-a năruit: nomazii s-au suit în bărci și au dispărut în zare sub privirile lui neputincioase, fără să-i lase altceva decât hainele pe care le avea pe el. Pentru prima oară în viață, a rămas complet singur.

Băiatul a crescut într-o continuă rătăcire din oraș în oraș și din bar de pariori în bar de pariori, neavând decât o singură aptitudine care să-l ajute să câștige destui bani cât să supraviețuiască – talentul extraordinar la cărți. Faptul că putea să-i mai ușureze puțin de bani pe cei lăudăroși, aroganți și cruzi era un avantaj în plus. Deși avea mereu grijă să le permită adversarilor să câștige măcar din când în când, a învățat repede cum să lupte, pentru că nu rareori se întâmpla ca un rival nemulțumit să încerce să-și recupereze averea pierdută.

Odată, într-o sală de pariuri, a întâlnit un individ pe care-l chema Malcolm Graves. Nu i-a luat mult timp să-și dea seama că aveau multe în comun, așa că cei doi au devenit parteneri în fărădelegi. Timp de ani de zile, au făcut prăpăstii adânci în buzunarele celor din Valoran. Cu fiecare înșelăciune, escrocherie și furt, fostul nomad căuta noi moduri de a-și supune cărțile și a le face să-i respecte voința chiar și în moduri supranaturale.

Această căutare s-a terminat prost, cu un furt eșuat în urma căruia Graves a fost prins de viu, chiar dacă partenerul lui a reușit să scape. Nimeni n-a reușit vreodată să afle exact ce s-a petrecut în acea noapte și nici ce li s-a întâmplat celor doi, pentru că pariorul nu vorbește niciodată de acea sumbră întâmplare. A decis să-și ia viața de la capăt, așa că și-a aruncat numele din naștere în mijlocul valurilor și și-a luat altul: Twisted Fate.

De atunci încoace, Twisted Fate a continuat să măsluiască jocurile șansei în saloanele grandioase și în birturile ordinare din fiecare oraș vizitat și a câștigat nenumărate averi de-a lungul vremii – deși nimeni nu poate spune ce face cu tot ce-a câștigat (în afară de faptul că-și cumpără haine elegante) sau de ce e așa de hotărât să strângă atâtea bogății. A ajuns la închisoare de zeci de ori și s-a făcut o mare zarvă atunci când a fost prins, dar nicio celulă din Runeterra nu-l poate ține prizonier. Twisted Fate dispare mereu odată cu primele raze de soare ale dimineții și lasă în urmă doar o carte de vizită batjocoritoare ca să demonstreze că într-adevăr a fost odată acolo.

În Bilgewater, Twisted Fate și Graves s-au înfruntat pentru ultima oară. După o bătălie lungă, care a distrus totul în cale și în timpul căreia era cât pe ce să fie omorâți de Gangplank, cei doi au reușit să se împace și acum lucrează din nou împreună.

E aproape imposibil să-i prinzi urma lui Twisted Fate și se spune că dispare în neant de fiecare dată când un inamic crede că l-a prins în cele din urmă în capcană. E o abilitate utilă pentru cel care a reușit să despartă atâtea mii de oameni de aurul lor...

Toate privirile din Gloria Sorții erau ațintite asupra lui Twisted Fate. Pariorul simțea cum toți clienții din sală îl urmăresc cu un amestec de invidie, de entuziasm flămând și de dorință malițioasă de a-l vedea cum pierde totul la ultima carte.

Dincolo de lăcomia tipică unor astfel de locuri, Twisted Fate simțea că totul se îndreaptă într-o anumită direcție, ca un laț care i se strânge încet în jurul gâtului. Cărțile tremurau, agitate, și-i vesteau apropierea pericolului. Știa că ar trebui să se retragă înainte să fie prins în capcană, dar șansa de a transforma bogătanul de cealaltă parte a mesei în cerșetor era prea ademenitoare ca să nu-i dea ghes.

Zâmbi larg către adversarul lui, un negustor lacom a cărui avere era construită pe spatele jupuit de biciuri al unor mineri înrobiți. Omul era îmbrăcat în haine dintre cele mai valoroase: blănuri din Freljord, piele lucrată de mână și bijuterii din Bilgewater. Pe fiecare deget avea câte un inel de aur roșu care valora mai mult decât simbria majorității oamenilor pentru o întreagă viață. Un fum aromat plutea dinspre lulelele de lut și se lăsa blând deasupra averii de monede, bijuterii și acte de proprietate care stăteau între ei de parcă ar fi fost prada unui pirat.
Twisted Fate își înclină ușor capul către negustor.

- Dacă nu mă-nșel, e rândul tău să decizi, Maestre Henmar.

- Știu regulile, șobolan de râu, răspunse Henmar în timp ce Twisted Fate își mângâia cărțile cu degetele tatuate și făcea mici spirale pe spatele lor. Să nu crezi că poți să-mi distragi atenția cu trucurile tale. N-o să fac vreo greșeală din atâta lucru.

- Să-ți distrag atenția? zise Twisted Fate, cu o încredere care i se putea citi în fiecare gest. Aș îndrăzni să spun că eu niciodată nu m-aș preta la o astfel de înșelăciune lipsită de eleganță și onoare.

- Nu? Atunci de ce îți fuge privirea în altă parte? făcu Henmar. Ascultă ce-ți zic, am negociat în meseria mea mai mult decât ai crede și nu mi-e greu să recunosc un om disperat.

Cu un zâmbet șiret, Twisted Fate trecu cărțile dintr-o mână în alta și își scoase teatral pălăria cu boruri largi.

- Văd că aveți o minte foarte ascuțită, domnul meu, zise el și își aruncă privirea peste mulțimea strânsă în jurul lor. Era o adunătură pestriță, dar tipică pentru oamenii care veneau de obicei să vadă spectacolul; bărbați și femei care sperau că victoria urma să fie de partea celui mai generos dintre cei doi. Când Twisted Fate dădu cu ochii de anumiți indivizi din mulțime cărțile îi începură să tremure, iar el simți brusc un gust rânced, ca al laptelui stricat. Era un semn clar al unui haos iminent.

Acolo. Un individ cu un ochi acoperit de un plasture și o femeie cu părul de foc. Era aproape sigur că erau înarmați și foarte conștienți de faptul că obișnuia să le scape altora printre degete. Oare îi cunoștea? Probabil că nu. Oare lucrau pentru Henmar, ca să-i apere averea? Nu părea foarte plauzibil. Henmar era genul de om care n-ar fi ezitat să-și etaleze pumnii cumpărați. Atunci, nu puteau fi decât vânători de recompense. Cărțile zvâcneau din ce în ce mai alarmate în mâinile lui Twisted Fate. Le strânse pe toate la un loc și le puse pe masă.

- Ai privirea cuiva care știe că a pierdut deja, zise Henmar cu siguranța cuiva care crede că toți cei din jur îi sunt inferiori.

- Atunci, ce-ar fi să facem lucrurile ceva mai interesante, domnul meu? întrebă Twisted Fate, desfăcând cărțile în evantai, atent și la vânătorii care se apropiau. Dublu sau nimic?

- Poți să acoperi o sumă atât de mare? întrebă Henmar cu suspiciune.

- Fără nicio problemă, răspunse Twisted Fate, privindu-l fix în ochi pe negustor și ridicând o pungă grea de galbeni din buzunarele voluminoase ale hainei sale lungi. Dar dumneavoastră?

Henmar își linse buzele și pocni din degete. Un servitor care stătea în spatele lui îi dădu o pungă de galbeni la fel de mare. Clienții Gloriei Sorții oftară aproape într-un glas când cele două pungi fură vărsate în mijlocul mesei. Era suficient aur acolo încât să provoace lăcomia regatelor, nu doar a oamenilor.
- Tu primul, zise Henmar.

- Întotdeauna, fu de acord Twisted Fate și își întoarse cărțile exact în clipa în care vânătorii de recompense se repeziră spre el.

Individul cu ochiul acoperit avea un laț terminat cu o zgardă de metal, pe care dădu să i-o treacă în jurul gâtului. Femeia îl strigă pe nume și scoase o pereche de pistoale identice.

Twisted Fate trase un șut în masă, iar în sală începu să plouă cu monede, cărți și pergament. Pistoalele bubuiră asurzitor și făcură găuri cât pumnul în masă. Zgarda se închise, dar când dispăru fumul și țipetele se opriră, Twisted Fate era de negăsit.

Henmar se ridică în picioare, mânios, și începu să-și caute adversarul fără niciun fel de succes. Își coborî privirea spre masă, care era distrusă și toată numai bucăți de lemn și se făcu deodată palid la față.

- Unde mi-s banii?! strigă el. Unde sunt banii mei?

Cinci cărți căzură cu fețele în sus pe podeaua Gloriei Sorții.
O mână câștigătoare.