[LOL] [POVESTE] Zac

Locked
User avatar
Lavy78
Administrator
Administrator
Posts: 2565
Joined: 8 years ago
Location: RO
Has thanked: 3 times
Been thanked: 0
Zodiac:
Age: 22
Contact:
Status: Offline
Romania

7 years ago

Zac este produsul unui experiment al Zaunului care a avut ca scop crearea unui super-soldat hexchimic - Zaunus Artificiosa Creatura. Combinând puterea brută cu o flexibilitate nelimitată, Zac este o forţă nimicitoare versatilă, un luptător plin de creativitate, ce sare peste obstacole şi îşi loveşte adversarii până îi domină. Deşi a fost creat într-un laborator de armament, Zac a fost salvat şi adoptat de doi părinţi iubitori care l-au educat pentru a fi un copil blând şi prietenos. Odată cu trecerea anilor, a devenit un erou care a jurat să-i protejeze pe oamenii de rând din Zaun.

Cu mult timp în urmă, doi oameni de ştiinţă din Zaun au creat o substanţă organică ce putea rezista la condiţii extreme, modificându-şi în acelaşi timp structura biologică şi generând valori excepţionale de forţă cinetică. Pe măsură ce aceşti cercetători, soţ şi soţie, urmăreau cum prototipul creşte, au observat că această creaţie răspundea la prezenţa lor. Înainta când o strigau şi sărea când cântau. Cuplul a început să-l vadă ca pe mai mult decât un simplu experiment; au văzut un copilaş plin de afecţiune şi voioşie.

Într-o seară, după ce au testat prototipul, cercetătorii l-au pus înapoi în cuşca sa. Aceasta s-a cuibărit într-un colţ, trist peste măsură. Atunci, cuplul şi-a dat seama că iubita lor creaţie dorea să trăiască liberă, în afara laboratorului. Erau chinuiţi de propria conştiinţă şi nu puteau permite ca prototipul să fie folosit drept armă. Soţul şi soţia au fugit cu micuţa creatură, înlocuind denumirea militară, Zaunus Artificiosa Creatura, cu un nume adevărat: Zac. Într-un cartier liniştit, departe de oraşele Zaunului, cei doi oameni de ştiinţă l-au crescut pe Zac ca pe propriul copil.

Zac a fost întotdeauna diferit de ceilalţi copii. Niciunul nu avea puterea şi flexibilitatea lui, aşa că perechea l-a învăţat să discearnă binele de rău şi să îşi utilizeze cu responsabilitate puterile. Mulţumită grijii şi afecţiunii părinţilor săi iubitori, Zac a avut parte de o copilărie liniştită şi fericită.

Copilăria idilică a luat sfârşit însă, atunci când personalul laboratorului din Zaun le-a dat de urmă. Deoarece nu reuşiseră să reproducă formula folosită pentru prototip, angajaţii laboratorului i-au căutat fără oprire pe cei doi cercetători şi experimentul lor. Când au dat de urma familiei, au ameninţat să-i dezbine. Angajaţii i-au răpit pe părinţii lui Zac şi au cerut ca aceştia să ajute la capturarea şi returnarea acestuia. Mânat de teama că-şi va pierde libertatea şi părinţii, Zac a descătuşat pentru prima dată fiecare strop al energiei şi masei sale brute. I-a îngenuncheat pe răpitorii părinţilor lui, i-a pus pe fugă pe angajaţii laboratorului şi şi-a adus iubiţii părinţi acasă. Din acel moment, Zac a jurat să apere toate vieţile obişnuite ameninţate de trădare şi viclenie. Creat iniţial pentru a distruge, acum îi protejează pe cei nevinovaţi şi neajutoraţi.

''Trebuie să ţii mereu capul sus. Chiar şi dacă n-ai coloană vertebrală.''
- Zac
Image
Locked

Return to “Povestea campionilor”